Cum scapi de reclame și aplicații recomandate în Windows 10

de: Alexandru Puiu
30 06. 2016

În contextul în care unii utilizatori chiar au dat bani pe cel mai recent sistem de operare Microsoft, faptul că există reclame în Windows 10 e și mai frustrant. Urmând însă câțiva pași, le puteți elimina.

Windows 10 are un amalgam de părți bune și particularități pentru care merită lăudat. Cel mai mare beneficiu al tranziției la noul sistem de operare al gigantului din Redmond constă într-o serie de actualizări regulate pe care cei de la Microsoft le lansează pentru a remedia vulnerabilități mai mici sau mai mari. În aceleași update-uri puteți găsi implementate sugestii de la utilizatori sau schimbări de interfață.

Din păcate, nu toate update-urile sunt îmbucurătoare, iar o dovadă a acestei afirmații a putut fi observată în actualizarea din toamna anului trecut. La momentul respectiv a fost introdusă o funcție care, în teorie, sună foarte bine – Microsoft Consumer Experience. Din păcate, respectiva funcție se traduce prin prezența unor ,,sugestii” în meniul de Start, atât în partea stângă a meniului, cât și în dreapta. Acelea sunt reclame la aplicații pe care ar fi bine să le instalați, în opinia Microsoft. Tot din Consumer Experience fac parte reclame în ecranul de blocare de la PC, notificări legate de contul vostru Microsoft și alte câteva surse de stres pentru utilizatorii obișnuiți. Dacă vi se pare absurd să fiți nevoiți să suportați reclame în Windows 10, urmați pașii de mai jos.

Cum scapi de reclame în Windows 10 pentru totdeauna

Ați fi tentați să credeți că puteți dezactiva acele reclame direct din Windows și, parțial, ați avea dreptate. Intrați în Settings la secțiunea Personalization și faceți click în partea stângă jos pe Start. Debifați Occasianlly Show Sueggestions in Start. Din păcate, această bifă vă va scăpa doar de reclamele din partea stângă a meniului de start, pe care, de altfel, nici nu le vedeți prea des. După dezactivarea ei, în continuare veți vedea în dreapta Live Tiles cu jocuri pe care nu le-ați juca niciodată sau aplicații de știri care nu vă ajută la nimic. Singura soluție este să dezactivați complet Microsoft Consumer Experience.

În funcție de versiunea de Windows pe care o aveți, acest proces de eliminare a Microsoft Consumer Experience poate fi mai simplu sau mai complex. Practic, în versiunea Windows 10 Home veți fi nevoiți să apelați la un truc ce implică modificarea regiștrilor, în timp ce utilizatori de Windows 10 Pro sau Enterprise trebuie să modifice o opțiune în Local Group Policy Editor. În principiu, editarea regiștrilor ar trebui să funcționeze în ambele cazuri, dar este important să aveți în vedere ambele variante.

În primul rând trebuie să intrați în editorul de regiștri apăsând pe combinația de taste Windows + R, tastând regedit și apăsând pe enter. Este foarte posibil să apăsați pe start, să începeți să tastați regedit și să ajungeți la același rezultat. Dați click pe el. În structura arborescentă din partea stângă, accesați

HKEY_LOCAL_MACHINE\SOFTWARE\Policies\Microsoft\Windows\

Faceți click dreapta pe Windows în partea stângă, poziționați cursorul pe New și alegeți Key. Introduceți ca nume pentru noua cheie cuvintele ,,Cloud Content” fără ghilimele. Faceți click dreapta pe noua cheie Cloud Content și alegeți New  – DWORD 32 bit. Cu mare atenție, denumiți această nouă valoare DisableWindowsConumerFeatures. Confirmați cu Enter și dați dublu click pe ea, în câmpul Value, tastați 1 și confirmați cu un click pe Ok. Închideți Registry Editor și reporniți computerul. Problema ar trebui să fie rezolvată, iar dacă mai aveți în continuare reclame la aplicații în bara de start, diferența față de mai devreme este că puteți face click dreapta pe fiecare dintre ele și puteți alege să le eliminați.

Dacă vreți să anulați respectivele modificări definite mai sus, intrați din nou în Regedit la cheia creată anterior și dați dublu click pe DisableWindowsConumerFeatures. Asociați-i valoarea 0, confirmați cu Ok, închideți Regedit și reporniți computerul. Ca alternativă, dacă aveți emoții să intrați în Regedit, aceleași trucuri le găsiți în arhiva de la această adresă. Dați doar dublu click pe Disable Microsoft Consumer Experience și reporniți computerul.

În Windows 10 Pro sau Enterprise, trebuie să accesați Local Group Policy Editor. Apăsați pe start și tastați gpedit.msc, confirmați opțiunea cu Enter. În structura arborescentă din partea stângă, accesați Computer Configuration – Administrative Templates – Windows Components – Cloud Content. În partea dreaptă a ferestrei, dați dublu click pe Turn Of Microsoft consumer Experiences și bifați Enabled în stânga sus. Confirmați alegerea cu Ok. Ieșiți din această aplicație și reporniți sistemul. Reclamele oferite de către Microsoft în Windows 10 ar trebui să lipsească cu desăvârșire.